09 septembrie 2010

Manageri romani compatibili cu cei formati la inalte scoli din strainatate

Anunta un prieten Tipareste
Autor: Manageri romani compatibili cu cei formati la inalte scoli din strainatate


Perfomantele si abilitatile profesionale ale managerilor  firmelor din Bucuresti si nu numai, vor fi comparabile cu ale absoventilor unor inalte scoli de specialitate din strainatate
, daca acestia vor participa la programele speciale adaptate nevoilor concrete din piata, aflate pe agenda comuna a Camerei de Comert si Industrie Bucuresti si Asociatiei Elene de Management.

"Suntem deosebit de interesati sa colaboram cu organizatia dvs", ne-a declarat Dinos Lambrinopoulos, presedintele proaspat ales al Asociatiei Elene de Management, aflat in fruntea unei delegatii sosite la Bucuresti, pentru a se intalni cu presedintele CCIB, Stefan D. Popa.

Asociatia Elenica de Management a fost fondata cu 50 de ani in urma, pentru dezvoltarea managementului in Grecia. In 2007, Asociatia care numara 400 membri individuali si peste 600 de companii afiliate, a sustinut 33.000 de ore de curs la care au participat10.000 de persoane, cifra finala de afaceri apropiindu-se de 10 milioane euro.

"In prezent avem aliante cu un numar mare de organizatii similare si universitati din intreaga lume si asiguram programe de training si dezvoltare pentru manageri si know how pentru organizatiile interesate sa acceseze fonduri europene" a precizat presedintele Asociatiei managerilor greci.
Intrarea Romaniei in UE a deschis noi oportunitati pentru managerii eleni, avand in vedere ca au fost atrase multe investitii straine si, mai ales, multe companii grecesti. "Prin serviciile noastre, dorim sa strangem si mai mult legaturile dintre Romania si Grecia", a punctat Dinos Lambrinopoulos.

Presedintele CCIB a propus ca viitoarea colaborare dintre cele doua organizatii sa aiba in vizor atat formarea antreprenoriala, cat si combaterea incalzirii globale, din perspectiva programului UE promovat de presedintele Comsiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, domeniul energiilor regenerabile si combaterea coruptiei. In context, CCIB a propus ca aceasta conlucrare sa se axeze si pe promovarea transporturilor in regim multimodal, cu accent pe transportul dunarean si pe raurile si canalele interioare ale UE, in conditiile in care transportul rutier, cu camioane genereaza 30% din poluarea mondiala.

Pentru facilitarea transportului dunarean pe tot parcursul anului si crearea de noi punti de comunicare in regiune,  Stefan D. Popa a mentionat importanta realizarii de consortii private pentru construirea complexului hidroenergetic Turnu Magurele - Nicopole, proiect estimat la 10 milarde euro.

Principalii castigatori din aceasta colaborare vor fi insa IMM- urile, pentru care cele doua organizatii analizeaza o formula de sprijin  pentru plata cursurilor.

"A fost o intalnire foarte interesanta, care ne-a deschis multe oportunitati de colaborare", a spus presedintele Asociatiei Elenice a Mangerilor.

Sursa: www.ccib.ro

RSS Abonare la Ultimele articole

Noutati

12/03/2010 Camera de Comert si Industrie a Romaniei aduce la cunostinta doua initiative ale Camerei de Comert Internationale (ICC) benefice mediului de afaceri international

Bucuresti, 12 martie 2010 - Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), membra a Camerei de Comert Internationale (ICC) cu sediul la Paris, aduce la cunostinta mediului de afaceri din Romania, doua evenimente initiate de ICC ce se subscriu mandatului principal al organizatiei internationale, acela de a promova comertul si investitiile trans-frontaliere. mai mult


08/03/2010 Camera de Comert si Industrie Madrid promoveaza www.exportmadrid.com

Camera de Comert si Industrie Madrid promoveaza in momentul actual site-ul www.exportmadrid.com, care intentioneaza sa inlesneasca comertul si cooperarea dintre companiile romanesti si cele spaniole. In consecinta, consideram ca ar fi o buna oportunitate de afaceri pentru compania dvs. sa fie inclusa in site-ul mai sus mentionat, oferind avantaje pentru companiile inregistrate. mai mult

Top articole

Camera de Comert si Industrie a Romaniei este cea mai puternica asociatie a mediului de afaceri din Romania, reunind in randurile sale intreaga retea de 42 de camere de comert si industrie teritoriale, camere de comert bilaterale si  asociatii profesionale. mai mult


Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB) este o organizatie autonoma, neguvernamentala, apolitica, fara scop patrimonial, non-profit, cu personalitate juridica, de utilitate publica, destinata reprezentarii, apararii si sustinerii intereselor membrilor sai si a celorlalti operatori economici din municipiul Bucuresti, pentru dezvoltarea comertului si industriei, agriculturii si serviciilor corespunzator cerintelor economiei de piata. mai mult


Newsletter

Sondaj

Credeti ca banii FMI ajuta Romania:

vezi rezultate

Director


Ghid si Harta Bucuresti Harta Bucuresti Restaurante si concerte Reduceri Harta Bucuresti Rezervari hoteluri Inregistrare marca OSIM
Linkuri.ro Imobiliare Anunturi Imobiliare Bucuresti Imobiliare Oferte Imobiliare Map Imobiliare Anunturi Particulari Bursa de Imobile Proiecte Imobiliare Real Estate Romania