01 august 2010

Noi pasi in intensificarea cooperarii economice romano-germane

Anunta un prieten Tipareste

In mod traditional, Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (CCIRG) a organizat, la sfarsitul lunii ianuarie, receptia de inceput de an. La editia din 2007 a manifestarii au participat peste 800 de invitati, reprezentanti la nivel inalt ai cercurilor politice si de afaceri din cele doua state, ai mediului universitar si ai mass-media din tara noastra.
      In cuvantul de deschidere, dr. Karl-Josef Baum, presedintele CCIRG a evidentiat faptul ca relatiile bilaterale au evoluat ascendent pe fondul dezvoltarii economiei romanesti. Sectorul particular a inregistrat cresteri insemnate, in special in domeniul constructiilor, unde s-au realizat numeroase proiecte importante, iar altele sunt in  oficialitatile romane ar trbui sa-si indrepte, de asemenea, atentia este formarea unei puternice clase de mijloc. Astfel, dintre cele cca un milion de intreprinderi existente la ora actuala in tara noastra, 95% au o cifra de afaceri anuala mai mica de 5 milioane de euro. Acestea ar trebui sprijinite in efortul lor de modernizare prin investitii realizate cu credite ieftine. Prezent la receptie in calitate de invitat de onoare, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a multumit oamenilor de afaceri germani care au investit in Romania inca din perioada in care tara noastra nu inregistrase progresele remarcabile aparute de-a lungul ultimilor ani si si-a exprimat speranta ca apartenenta la Uniunea Europeana va impulsiona autoritatile statului sa continue reformele, ceea ce va constitui un stimulent pentru investitori. In acelasi timp, a afirmat presedintele Basescu, Romania se confrunta cu o criza a fortei de munca, nu numai din punct de vedere numeric, dar si din punct de vedere al calificarii. Vorbitorul a explicat ca daca aspectul cantitativ poate fi corectat prin deschiderea pietei muncii pentru statele din jur, problema calificarii tine de calitatea sistemului de invatamant din Romania. Presedintele Basescu a declarat ca in sistemul educational s-au facut progrese vizibile, "dar trebuie sa facem mult mai mult pentru ca suntem intr-un moment in care Romania are bani, are capacitate de a angaja credite la niveluri extrem de ridicate, daca privim la faptul ca datoria externa a Romaniei este de doar 11,8% din PIB, iar in conformitate cu standardele europene, putem atinge pana la 60% din PIB".
      „Intrarea noastra in UE a coincis in mod fericit cu o presedintie extrem de puternica, presedintia germana“, a spus seful statului, subliniind ca Romania va sustine prioritatile presedintiei germane. Astfel, a fost exprimat intreg suportul tarii noastre pentru finalizarea procesului de ratificare a Tratatului Constitutional, intr-o formula acceptata de toate statele membre, pana in anul 2009. De asemenea, a fost evidentiat sprijinul neconditionat al tarii nostre pentru o prioritate majora a mandatului german, respectiv capitolul energiei.
      Presedintele Basescu a multumit investitorilor germani si pentru aportul acestora la transferul de tehnologie, la invatarea managementului eficient de catre firmele romanesti, apreciind ca exista doua domenii de interes maxim pentru relatiile romano-germane, respectiv aducerea in functiune a coridorului de transport fluvial Marea Nordului-Marea Neagra, precum si domeniul cercetarii pentru scaderea poluarii in productia de energie din carbune. Referindu-se la coridorul de transport fluvial Rin-Main-Dunare, presedintele Romaniei a precizat ca acesta este cel mai ieftin si cel mai ecologic sistem de transport ce poate fi pus in practica in momentul de fata.
      O alta prioritate a Romaniei va fi perfectionarea economiei functionale de piata. Presedintele s-a referit, de asemenea, la problema functionarii structurilor de absorbtie a fondurilor puse la dispozitie de Comisia Europeana. El a aratat ca in tara noastra vor intra 32 de miliarde in urmatorii 7 ani, la care guvernul Romaniei are posibilitatea sa adauge mult mai mult decat ceea ce suntem obligati prin tratatul de aderare. De asemenea, seful statului a spus ca autoritatile din tara noastra sunt in egala masura preocupate de crearea conditiilor ca si capitalul autohton, firmele romanesti "sa participe din plin, si nu numai cu statut de subantreprenori, la viitoarele investitii ce se vor face in Romania".

RSS Abonare la Ultimele articole

Noutati

12/03/2010 Camera de Comert si Industrie a Romaniei aduce la cunostinta doua initiative ale Camerei de Comert Internationale (ICC) benefice mediului de afaceri international

Bucuresti, 12 martie 2010 - Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), membra a Camerei de Comert Internationale (ICC) cu sediul la Paris, aduce la cunostinta mediului de afaceri din Romania, doua evenimente initiate de ICC ce se subscriu mandatului principal al organizatiei internationale, acela de a promova comertul si investitiile trans-frontaliere. mai mult


08/03/2010 Camera de Comert si Industrie Madrid promoveaza www.exportmadrid.com

Camera de Comert si Industrie Madrid promoveaza in momentul actual site-ul www.exportmadrid.com, care intentioneaza sa inlesneasca comertul si cooperarea dintre companiile romanesti si cele spaniole. In consecinta, consideram ca ar fi o buna oportunitate de afaceri pentru compania dvs. sa fie inclusa in site-ul mai sus mentionat, oferind avantaje pentru companiile inregistrate. mai mult

Top articole

Camera de Comert si Industrie a Romaniei este cea mai puternica asociatie a mediului de afaceri din Romania, reunind in randurile sale intreaga retea de 42 de camere de comert si industrie teritoriale, camere de comert bilaterale si  asociatii profesionale. mai mult


Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB) este o organizatie autonoma, neguvernamentala, apolitica, fara scop patrimonial, non-profit, cu personalitate juridica, de utilitate publica, destinata reprezentarii, apararii si sustinerii intereselor membrilor sai si a celorlalti operatori economici din municipiul Bucuresti, pentru dezvoltarea comertului si industriei, agriculturii si serviciilor corespunzator cerintelor economiei de piata. mai mult


Newsletter

Sondaj

Credeti ca banii FMI ajuta Romania:

vezi rezultate

Director


Ghid si Harta Bucuresti Harta Bucuresti Restaurante si concerte Reduceri Harta Bucuresti Rezervari hoteluri Inregistrare marca OSIM
Linkuri.ro Imobiliare Anunturi Imobiliare Bucuresti Imobiliare Oferte Imobiliare Map Imobiliare Anunturi Particulari Bursa de Imobile Proiecte Imobiliare Real Estate Romania