Mediul de afaceri este extrem de sensibil la evenimentele care se produc in societate, precum si la referirile negative facute frecvent la adresa comerciantilor, iar apartenenta Romaniei la Uniunea Europeana face ca luptele politice de la Bucuresti sa aiba o expunere mediatica externa mai mare decat pana la 1 ianuarie 2007.
Ca atare, si oamenii de afaceri din tarile membre UE sunt mult mai atenti la ceea ce se intampla in Romania, iar increderea investitorilor in stabilitatea evolutiei favorabile a economiei romanesti poate fi foarte usor zdruncinata atunci cand liderii politici nu reusesc sa rezolve in mod pasnic conflicte inerente procesului de guvernare.

Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB) trage un semnal de alarma in sensul ca actuala tensiune intervenita intre principalele institutii ale statului, precum si intre cele mai importante partide care alcatuiesc coalitia de guvernare poate afecta in mod negativ atitudinea oamenilor de afaceri straini fata de piata romaneasca, iar o scadere a ritmului investitiilor straine poate incetini ritmul de crestere economica, dar poate mari deficitul de cont curent si, ca atare, poate periclita atingerea tintei de dezinflatie si stabilitatea cursului valutar.
CCIB mai atrage atentia si asupra faptului ca atitudinile bazate pe orgoliile personale ale unor oameni politici, argumentate, in mod eronat, pe sondaje de opinie reflectand mai mult sau mai putin parerea intregului popor roman, contribuie printre altele si la alimentarea opiniilor negative asupra aderarii Romaniei la UE, din pacate destul de raspandite in diverse cercuri din tarile europene.
Avand in vedere cele de mai sus, Comitetul Executiv al CCIB solicita intregii clase politice sa adopte o atitudine responsabila care, in loc sa abata atentia de la principalele aspecte cu care se confrunta mediul de afaceri si intreg poporul roman, sa fie capabila sa creeze premisele pentru ca toate energiile sa fie indreptate catre rezolvarea problemelor vizand integrarea cu succes a Romaniei in UE, elaborarea unei strategii post-aderare coerente si pragmatice si corelarea initiativelor legislative de la Bucuresti cu exigentele reglementarilor europene.