Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) are plăcerea să vă informeze că va organiza în Beirut, Liban, Forumul de afaceri „România – Liban – Africa” în perioada 2-4 octombrie 2016.
Evenimentul, coordonat împreună cu Ambasada României în Liban şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, se bucură de sprijinul preşedintelui Adunării Naţionale a Republicii Libaneze, domnul Nabih Berri şi a domnului Mohammad Hachem, secretar general al Uniunii Culturale Mondiale Libaneze.
Forumul România – Liban – Africa îşi propune, ca obiective principale:
facilitarea pătrunderii pe piaţa africană a oamenilor de afaceri români, prin intermediul oamenilor de afaceri libanezi stabiliţi în Africa de Vest;
stabilirea de parteneriate între oamenii de afaceri români şi libanezi;
identificarea de modalităţi concrete pentru realizarea de investiţii în parteneriat în România (de către oamenii de afaceri libanezi), respectiv în Liban (de către oamenii de afaceri români).
Domenii de activitate vizate: produse alimentare, electrocasnice, echipamente electronice şi de telecomunicaţii, mase plastice, detergenţi, vopseluri, telecomunicaţii, motoare electrice, materiale şi echipamente de construcţii, produse metalurgice şi siderurgice, construcţii metalice şi din lemn, dezvoltări imobiliare, construcţii civile şi industriale, turism, pescuit.