Guvernul sufera de mania atacurilor nejustificate impotriva Romexpo

Dupa ce premierul Tariceanu recomanda, nu de mult, demolarea integrala a Complexului Expozitional Romexpo, care statea in calea visurilor sale de a avea o pista de raliuri auto in Bucuresti, Ovidiu Silaghi se pune bine cu seful sau reluand aceeasi tema, intonata intr-o alta gama: din cauza ca Romexpo nu ar fi, in opinia ministeriala, suficient de modern si de bine plasat, la indemana bucurestenilor, cea de-a 6-a editie a Targului pentru IMM, organizat de MIMMCTPL, nu ar avea succes de public.

Dupa ce premierul Tariceanu recomanda, nu de mult, demolarea integrala a Complexului Expozitional Romexpo, care statea in calea visurilor sale de a avea o pista de raliuri auto in Bucuresti, Ovidiu Silaghi se pune bine cu seful sau reluand aceeasi tema, intonata intr-o alta gama: din cauza ca Romexpo nu ar fi, in opinia ministeriala, suficient de modern si de bine plasat, la indemana bucurestenilor, cea de-a 6-a editie a Targului pentru IMM, organizat de MIMMCTPL, nu ar avea succes de public.

Ministrul uita cateva "detalii" care arata ca argumentatia domniei sale este rau intentionata si total neinspirata: de la infiintarea TIB si, ulterior, a Romexpo, peste o jumatate de milion de oameni viziteaza anual Complexul, fara a gasi un impediment de netrecut in amplasarea acestuia. Actualele dificultati, aceleasi care l-au silit si pe premierul Tariceanu sa renunte la a mai locui in afara orasului, aceleasi blocaje de care se plang zilnic milioane de oameni care trebuie sa se deplaseze prin tot Bucurestiul, generate de incapacitatea autoritatilor de a gestiona problema traficului in Capitala, sunt motivul pentru care la Romexpo se ajunge la fel de greu ca si la Televiziune, la Obor sau la Universitate.

In ceea ce priveste reprosul adresat de ministrul Silaghi fata de un pretins aspect necorespunzator al Complexului Expozitional, aducem la cunostinta domniei sale si a opiniei publice ca modernizarea Romexpo se poate face numai etapizat, pentru a nu impieta asupra desfasurarii celor peste 40 de targuri si expozitii care au loc anual la Romexpo. Numai in ultimii ani, au fost investiti peste 300.000 Euro in refacerea retelei de alimentare cu apa din intreg Complexul, a fost construit un nou pavilion de 2.200 mp, in valoare de peste 500.000 Euro, au fost modernizate pavilioanele prin introducerea de aer conditionat, izolarea fatadelor exterioare, refacerea totala a peretilor interiori, a instalatiilor de iluminat interior etc, ceea ce a costat peste 10 milioane de Euro. Mai trebuie adaugata construirea a 2.300 locuri de parcare, in valoare de 1 milion de euro, construirea Centrului de Conferinte, care se ridica la 2 milioane de euro.

Toate acestea si profesionalismul echipei de la Romexpo au permis ca numarul vizitatorilor care au calcat pragul targurilor si expozitiilor organizate de Romexpo S.A. si suprafetele ocupate de manifestarile expozitionale sa creasca in 2007 fata de anul precedent in medie cu 10%. De asemenea, in acelasi an, numarul participantilor straini la manifestarile expozitionale organizate de Romexpo a sporit cu circa 30%. Aceste rezultate palpabile si care contrazic spusele ministrului Silaghi si ale premierului Tariceanu permit ca Romexpo sa fie dat drept exemplu pozitiv la UFI in ceea ce priveste modul de organizare a manifestarilor expozitionale. Recent, noul presedinte UFI (Asociatia Mondiala a Industriei Targurilor), aflat in vizita la Bucuresti, a felicitat Romexpo pentru modul in care arata targurile organizate de Romexpo, trei dintre acestea (TIB, Indagra, si Rommedica) fiind acreditate de UFI.

Incepand cu anul 2008 demareaza prima etapa de construire a 10 noi pavilioane expozitionale, primele doua, cu o suprafata totala de circa 33.000, avand o valoare estimata 20 mil. euro si avand termenul de finalizare martie 2009. Ca activitatea expozitionala sa nu sufere, exista corturi moderne cu aer conditionat pentru perioada de constructie. In continuare, planul de dezvoltare prevede constructia unor alte pavilioane insumand inca 40.000 de mp, deci in circa trei-patru ani, Targul International Romexpo Bucuresti va dispune de circa 75.000 mp pavilioane moderne, inclusiv cu tuneluri subterane pentru evacuare in caz de incendiu. Totul trebuie insa facut etapizat.

In plus, a fost elaborat un proiect adiacent cu "Sofitel", referitor la realizarea unui centru modern de congrese si conferinte. In plus, cu ajutorul unor investitori romani, exista si un alt plan, acela de a transforma pavilionul central de la Romexpo, care este de o arhitectura emblematica, intr-o sala de congrese cu o capacitate de 4-5.000 de locuri. Suprafata de parcare va fi marita prin realizarea de garaje supraetajate, mult practicate si recunoscute ca solutie optima de catre edilii si specialistii din alte tari, dar nedorite in prezent de unii primari bucuresteni – de ce oare? – care, la randul lor, dau vina pe arhitecti.

Cu sau fara interventii lipsite de temei si obiectivitate din zona guvernamentala, Romexpo se poate transforma rapid intr-unul dintre cele mai moderne centre expozitionale din Europa Centrala si din UE. Este insa necesar ca echipa de la Romexpo sa fie lasata sa lucreze, sa nu i se puna piedici politice, daca nu cumva ar trebui, fiind vorba de o firma de elita care a facut si face enorm pentru imaginea Romaniei si a romanilor, sa fie sprijinita si incurajata.

Sursa: www.ccib.ro

Lasă un răspuns