Interes japonez pentru investitii in Romania

Cu ocazia vizitei in Romania a unei misiuni a reprezentantilor firmelor japoneze din Europa, JETRO Bucuresti, in colaborare cu JETRO Viena si JETRO Turcia au organizat la Bucuresti un seminar de prezentare a potentialului economic al Romaniei.
Scopul intregii misiuni, initiate de JETRO Bucuresti, a fost acela de a pune la dispozitia firmelor japoneze deja prezente in Europa mai multe informatii practice, in vederea atragerii de noi investitii nipone in Romania.

Cu ocazia vizitei in Romania a unei misiuni a reprezentantilor firmelor japoneze din Europa, JETRO Bucuresti, in colaborare cu JETRO Viena si JETRO Turcia au organizat la Bucuresti un seminar de prezentare a potentialului economic al Romaniei.

Scopul intregii misiuni, initiate de JETRO Bucuresti, a fost acela de a pune la dispozitia firmelor japoneze deja prezente in Europa mai multe informatii practice, in vederea atragerii de noi investitii nipone in Romania.

Seminarul s-a desfasurat in data de 5 noiembrie 2007, la Hotel Sofitel. La lucrarile seminarului au luat parte peste 20 de reprezentanti ai diviziilor europene a unor firme japoneze de prestigiu, cum ar fi: Toyoda Gosei, Aisin Europe S.A., Takenaka Europe, The Bank of Tokyo-Mitsubishi, NTT Europe, Kaneka, Hitachi High-Technologies, The Japan Society Industrial Machinery Manufactures, precum si ambasadorul Japoniei la Bucuresti, ES Kanji Tsushima. Din partea romana au luat parte Stefan Marginean, membru in Colegiul CCIB, Ancuta Conta, director general adjunct al CCIB, Sorin Vasilescu, director ARIS si altii.

In interventia de deschidere a seminarului, Kanji Tshushima, ambasadorul Japoniei la Bucuresti a subliniat faptul ca exista unele aspecte care alimenteaza retinerea firmelor japoneze de a investi pe scara larga in Romania, printre obstacole fiind amintite absenta unei infrastructuri eficiente si a unor solutii viabile pentru soseaua de centura in cazul Bucurestiului, dar si a altor mari orase din Romania, restrangerea posibilitatilor de a utiliza forta de munca cu un nivel mediu sau ridicat de calificare si efectele birocratiei si ale coruptiei asupra investitorilor si economiei, in general. Atragerea investitorilor niponi este cu atat mai delicata, cu cat acestia analizeaza in detaliu conditiile legate de mediul de afaceri din tara de destinatie a investitiilor si abia apoi iau decizia de a investi.

Stefan Marginean a subliniat, ca  posibile atractii ale pietei romanesti, nivelul de calificare al fortei de munca, aparitia a numeroase parcuri industriale, facilitati in sfera comunicatiilor si logisticii, particularitatile legate de statutul Romaniei de membru al UE. Pe langa informatiile in extenso prezentate de dl. Marginean, acesta a punctat si o serie de aspecte legate de experienta sa anterioara directa pe piata nipona.

In cadrul dezbaterilor, a fost prezentat cazul de succes al unei investitii nipone in Romania, pornind de la aproape aceleasi intrebari ale partii nipone. Abordarea a pus insa accent pe felul in care firma Yazaki s-a adaptat climatului economic din Romania, subliniind indeosebi calitatea fortei de munca locale, dar si problemele pe care le ridica rigiditatea actualului cod al muncii pentru un investitor strain.

In ceea ce priveste modul in care s-a luat decizia amplasarii primei investitii Yazaki din Romania la Ploiesti, precum si a celei de-a doua la Arad, Janos Danis director executiv la firma Yazaki Romania SRL a evidentiat atitudinea favorabila a autoritatilor locale si nivelul ratei somajului care, in momentul realizarii primei investitii era foarte ridicata in regiunea selectata. Ulterior, pentru investitia de la Arad, care necesita mai putina forta de munca calificata, decizia a pornit mai ales de la amplasarea geografica.

Stefan Marginean a fost rugat de participantii niponi sa comenteze care va fi, in perspectiva, strategia legata de lipsa tot mai acuta de forta de munca, in conditiile in care acest fenomen se manifesta si in alte tari noi membre ale UE, cum ar fi Cehia. Raspunsul a fost ca, tinand cont de faptul ca cea mai mare parte a unitatilor industriale din Romania sunt in prezent investitii straine, politica fortei de munca a acestora va influenta intr-o mare masura evolutia pietei fortei de munca. In completarea acestui raspuns, Ancuta Conta a facut referire la faptul ca o mare parte a fondurilor pe care UE le va aloca Romaniei in perioada 2007-2013 va fi cea din Fondul Social European si, conform programului operational sectorial privind ocuparea fortei de munca, acestea vor fi orientate intr-o foarte mare masura catre recalificarea fortei de munca, asigurarea pregatirii continue si incluziune sociala, fapt ce va putea contribui la ameliorarea actualei crize de forta de munca.

Comentariile participantilor au vizat, de asemenea, si importanta schimbului de experienta intre firmele japoneze ce au deja mai multe sucursale in Romania pentru a putea evita unele dintre problemele specifice pietei romanesti. Dl Danis a subliniat in acest context nevoia ca investitorii niponi sa se adapteze acestei piete, fara a incerca introducerea unor modele rigide.

In final, avand in vedere informatiile si clarificarile obtinute in cursul acestei intalniri, organizatorii au fost aplaudati, iar reprezentantii CCIB primind multumiri pentru implicarea in reusita acestei actiuni.

Sursa: www.ccib.ro

Lasă un răspuns