Pentru investitorii irlandezi, integrarea Romaniei in Uniunea Europeana deschide noi oportunitati de afaceri. Beneficiind de experienta acumulata in tara care a cunoscut pana nu demult cel mai rapid ritm de dezvoltare din UE, irlandezii se indreapta catre afaceri cu profit ridicat si rapid, cele mai atractive domenii fiind piata imobiliara, IT&C si sursele alternative de energie (ex: bio-fuel).
Pentru investitorii irlandezi, integrarea Romaniei in Uniunea Europeana deschide noi oportunitati de afaceri. Beneficiind de experienta acumulata in tara care a cunoscut pana nu demult cel mai rapid ritm de dezvoltare din UE, irlandezii se indreapta catre afaceri cu profit ridicat si rapid, cele mai atractive domenii fiind piata imobiliara, IT&C si sursele alternative de energie (ex: bio-fuel).
Conform Oficiului National al Registrului Comertului, intre decembrie 1990 si iunie 2006 s-au inregistrat aproape 400 de companii cu participatie irlandeza, ceea ce plaseaza Irlanda din punctul de vedere al numarului de companii, pe locul 30 in topul investitorilor straini. Din perspectiva investitiilor facute, irlandezii sunt pe pozitia 32.
"Oamenii de afaceri irlandezi au deja cultura necesara pentru investitiile imobiliare, datorita randamentelor foarte bune obtinute in alte tari, in ultimii 30 de ani. Puterea lor financiara le permite sa caute piete emergente unde isi pot plasa banii cu randamente mai mari decat cele pe care le obtin in tarile europene cu piete mature", a declarat Eduard Uzunov, presedintele Camerei de Comert si Industrie Romania-Irlanda (CCRI).
Acesta este motivul pentru care in perioada 2003-2004 investitorii irlandezi au inceput sa studieze si sa patrunda pe piata romaneasca. Unele dintre cele mai cunoscute achizitii au fost realizate de fondurile de investitii Balleymore si Moritz Holdings. O alta importanta investitie irlandeza, Brasov Business Park, apartine Ravensdale Investment. De asemenea, pe piata romaneasca au intrat si Irish Holdings, companie romaneasca cu participatie irlandeza si experienta la nivel international in Irlanda si Marea Britanie. In categoria celor mai noi intrati pe piata noastra se numara si Victoria Limited, care dezvolta in Bucuresti un proiect de birouri de clasa A cu o valoare de piata de peste 120 milioane Euro.
"In afara acestora, care deja au notorietate, sunt si alte investitii realizate de oameni de afaceri irlandezi care obtin din dezvoltarile imobiliare din Romania o marja de profit intre 20-30%, in functie de dimensiunile si tipul dezvoltarii".
Practic, aceasta inseamna randamente cuprinse intre 7-9%, depinzand de tipul investitiei, orasul in care aceasta se realizeaza si riscul asumat", a subliniat Uzunov.
In orice caz, este randamente peste media europeana si – foarte important – cu mult peste randamentele obtinute in tari cu dezvoltare imobiliara accentuata, care au atras in ultimii 15 ani investitii imobiliare de amploare. Dintre acestea amintim Spania, Marea Britanie, Polonia, Ungaria etc.
Interesant este ca piata romaneasca devine din ce in ce mai atractiva si pentru micii investitori. Trebuie subliniat faptul ca micii investitori proveniti din Irlanda cauta investitii cu valori cuprinse intre 300,000-1,000,000 Euro, ceea ce demonstreaza puterea lor financiara si faptul ca alcatuiesc un segment ce nu trebuie neglijat.
In functie de bugetele alocate pentru investitii si riscul pe care sunt dispusi sa si-l asume, micii investitori fie cumpara apartamente noi, achizitioneaza suprafete semnificative de teren in Bucuresti sau in zonele limitrofe sau proprietati care genereaza venituri prin inchiriere.
Reprezentantii Camerei de comert Romania-Irlanda subliniaza oportunitatile pe care Romania le ofera in domeniul tehnologiei informatiei. Abilitatile tinerilor specialisti – respectiv aptitudinile in IT&C, multilingvism, plus specializarea intr-un domeniu tehnic sau economic fac din Romania locul potrivit atat pentru dezvoltarea afacerilor IT&C, cat si pentru activitati de cercetare si dezvoltare, apreciaza Uzunov.
De altfel, companii dintre cele mai importante la nivel mondial, cum ar fi: Oracle, Alcatel, Infineon, Siemens, Adobe, Katrein, Motorola, Alvarion Breze, Intel Capital au deja activitati profitabile in Romania.
Unul dintre atuurile Romaniei il constituie numarul de specialisti certificati in IT&C, potrivit studiilor efectuate de BrainBench sau de World Electronics Forum (Paris, 2000), care anunta ca in 2008 Romania va fi singura sursa de specialisti din Europa.
"Romania este cea mai avansata tara din zona de est a Europei in domeniul chip design (proiectarea celor mai noi si mai avansate componente electronice)", a afirmat presedintele Camerei de Comert si Industrie Romania-Irlanda.