Misiunea economica, Georgia, (Tbilisi & Mtskheta) / 10 – 14 februarie 2018, este organizată în limitele primei cursei charter directe București – Tbilisi
Cu acest prilej CCIR dorește să vină în sprijinul companiilor românești interesate de piața georgiană, prin organizarea unui Forum de afaceri și a unor întâlniri de lucru cu parteneri din Georgia, în domeniile de interes pentru cele două medii de afaceri.
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) organizează, în colaborare cu Level Tour și cu sprijinul reprezentanțelor diplomatice ale României și Georgiei, o misiune economică în Georgia (Tbilisi și Mtskheta), în perioada 10 – 14 februarie 2018.
Principalele zone de interes comun în cadrul relațiilor economice și comerciale bilaterale se regăsesc în: sectorul IT, sectorul hidro-energetic, agricultură şi industria agro-alimentară, construcţiile civile şi infrastructură, transporturile maritime de marfă și persoane precum și turismul cultural și de agrement.
La această misiune economica se va beneficia de cazare la hotel de 4* cu mic dejun inclus și posibilitatea de a vizita orașul Tbilisi și orașul Mtskheta, cu obiective turistice extraordinare înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, pe lângă întâlnirile de afaceri și de zbor direct București – Tbilisi.
Prețul unui astfel de pachet este de 850 euro (fără TVA). *tarifele pot suferi modificări în funcție de numărul participanților
De asemenea, pentru o mai bună cunoaștere a Georgiei, vă supunem atenției oferta pregătită de partenerul nostru – Level Tour, și anume proiectul „Visit Georgia” – prima cursă directă București – Tbilisi – București (în perioada 3 – 10 februarie 2018).
Mai multe detalii referitoare la proiectul „Visit Georgia”, pe http://www.leveltour.ro/georgia