O initiativa originala inclusa in Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), negociat in prezent cu Comisia Europeana, este finantarea consultantilor care isi propun sa realizeze proiecte pentru anumite componente ale programului.
O initiativa originala inclusa in Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), negociat in prezent cu Comisia Europeana, este finantarea consultantilor care isi propun sa realizeze proiecte pentru anumite componente ale programului.
"Sprijin pentru serviciile de consiliere”, asa se numeste masura destinata consultantilor care vor realiza proiecte in cadrul PNDR. Detaliile disponibile in prezent arata ca vor primi finantare numai firmele sau institutiile care se vor implica in proiecte depuse numai pe anumite sectiuni precum "modernizarea exploatatiilor agricole" sau "fermele de subzistenta", aici existand probleme reale in accesul la serviciile de consultanta.
"Consultantii vor fi selectati in functie de cateva criterii: experienta minima, proiectele realizate pana acum si proiectele pe care previzioneaza ca le vor realiza", explica Viviana Vasile, director general adjunct la Autoritatea de Management pentru PNDR. Sprijinul va fi valabil pentru firmele private, ONG-urile si institutiile de stat care vor ajuta agricultorii pentru planuri de afaceri, dosare de proiecte sau scrierea cererilor de finantare.
"Candidatilor li se va cere sa demonstreze ca au o anumita experienta si sa estimeze ce anume vor face cu finantarea. Spre exemplu, ca vor intocmi 20 de cereri de finantare, cinci planuri de afaceri sau ca vor indruma zece solicitanti catre birourile locale ale Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit", adauga Viviana Vasile. Pe masura ce acestia incep efectiv sa deruleze activitatile respective, vor aduce documente justificative si li se vor deconta cheltuielile.
Prin PNDR, UE aloca aproximativ 8 miliarde de euro Romaniei pentru proiecte de dezvoltare rurala, in perioada 2007-2013.
Sursa: CCIB.RO