Fie că ești la început de carieră sau ai deja ani de experiență în spate în unul sau mai multe domenii, învățarea continuă ar trebui să fie parte din strategia ta de evoluție din punct de vedere profesional.
Trecute sunt vremurile în care, odată ce absolveai o facultate, îți găseai un loc de muncă și de acolo ieșeai la pensie. Acum piața muncii este în continuă schimbare și evoluție și, dacă îți dorești să rămâi competitiv, trebuie să faci un pic mai mult decât să apari la locul de muncă zi de zi.
Odată cu evoluția locurilor de muncă și a industriilor a devenit necesară și diversificarea unor cursuri bune de perfectionare care se adresează atât profesioniștilor care își doresc să fie la curent cu noutățile din domeniul în care activează, cât și celor care își doresc o schimbare spre un domeniu conex celui în care activează sau total diferit de acesta.
Îmbunătățirea constantă a competențelor este un aspect care te poate diferenția de ceilalți candidați atunci când vine vorba despre o promovare sau începerea unui job nou.
Iar, dacă încă nu ți-ai dat seama cât de importante sunt aceste cursuri de perfecționare, atunci ai ajuns la locul potrivit. Noi îți vom da cinci motive pentru care să participi la ele și să faci din învățarea continuă o prioritate.
Cât de importante sunt cursurile de perfecționare pentru viața profesională
Cei care participă la cursuri de perfecționare în mod constant au o mulțime de avantaje de care poate nu își dau seama din prima, ci le observă pe parcurs. Iată câteva dintre cele mai importante.
1. Adaptarea la industrie și la schimbările din aceasta este probabil cel mai important atu pe care îl vei primi în urma participării la un asemenea curs. Acolo te vei întâlni și cu alte persoane care lucrează în domeniu, veți putea schimba idei și vei afla alte perspective în legătură cu diverse situații de care te-ai lovit sau de care te vei lovi.
2. Îți îmbunătățești cunoștințele și productivitatea va crește, odată ce vei avea acces la noi informații și vei căpăta mai multă încredere în tine în același timp. Acumularea de noi cunoștințe și tehnici de lucru crește productivitatea și satisfacția la locul de muncă în același timp.
3. Faci networking și îți creezi astfel noi oportunități atunci când probabil vei ajunge la momentul în care va fi nevoie sau îți vei dori să îți schimbi locul de muncă. Printre acești oameni noi pe care îi vei cunoaște poți să îi alegi pe unii care să îți fie și mentori pe parcursul evoluției tale profesionale.
4. Te diferențiezi pe piață și atunci când este vorba despre o promovare internă, față de colegii tăi care nu investesc timp în dezvoltare profesională, dar și atunci când vorbim despre un loc de muncă nou, în care poți să fii mai bun decât ceilalți candidați care au aplicat la acesta.
5. Poți să mergi mai cu încredere către angajator să îi ceri o promovare sau o mărire salarială atunci când ai cum să dovedești că ai acumulat noi cunoștințe pe care ai început deja să le pui în practică și se văd efecte, oricât de mici ar fi acestea. Este greu să ai un impact foarte mare dintr-o dată și orice manager este conștient de acest lucru.
Învățarea și dezvoltarea profesională continuă sunt două aspecte de care nu toți cei aflați în câmpul muncii sunt conștienți și tocmai de aceea dobândirea lor este cu atât mai importantă.
Întotdeauna, când te vei gândi la o promovare sau la schimbarea locului de muncă, trebuie să te gândești și la ce anume poți să aduci tu în plus față de alți candidați și aceste două atuuri trebuie să fie în capul listei atunci când vine vorba despre calitățile care se potrivesc cu descrierea și ceea ce urmează să faci la job.
Investește timp și resurse în dezvoltarea ta personală și efectele se vor vedea pe termen lung!