Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti atrage atentia ca atmosfera incarcata dintre principalele institutii centrale ale Romaniei este de natura sa dauneze evolutiei societatii romanesti si sa impieteze asupra succesului integrarii europene. Oamenii de afaceri stiu ca, in timpul unei negocieri, nu este esential sa demonstrezi ca ai dreptate, ci sa poti rezolva problema care te-a adus in fata partenerului. Acelasi lucru are loc si in viata cotidiana, iar aplicarea acestui principiu in situatia de fata ar constitui o dovada de perspicacitate si intelepciune, ceea ce este, fara indoiala, in favoarea poporului roman dar, din motive ce nu mai trebuie detaliate, si a principalilor actori apartinand ambelor pozitii.

Asa cum bine se stie, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti nu este implicata politic de nici o parte si, ca atare, nu facem consideratii asupra modului in care a inceput una sau alta dintre frictiuni, nici asupra felului in care acestea ar trebui rezolvate. Este insa o realitate incontestabila faptul ca increderea cercurilor de afaceri internationale este usor de pierdut, iar bursele reactioneaza la cele mai mici semnale venite din sfera politicului. Deja s-a ajuns sa se vorbeasca despre efectele in plan economic ale activarii clauzelor de salvgardare, respectiv despre posibilitatea pierderii unor fonduri europene necesare, intre altele, dezvoltarii infrastructurii.
Ca atare, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti face un apel ferm la factorii de decizie a caror atitudine poate crea Romaniei o imagine externa de tara aflata in convulsii politice, deoarece comunitatea de afaceri are nevoie de liniste pentru a putea cladi prosperitatea pe care o asteapta de atata vreme poporul roman si pentru a contribui la reducerea decalajelor care separa acum Romania de nivelul mediu inregistrat in tarile membre ale UE.